Douăzeci și doi de termeni

Temelia

1Viață

Ceea ce este. Nu se gradează: primul „este” și ultimul „este” au aceeași îndreptățire, oricât de diferiți ar fi cei care sunt. Dreptul la viață e singurul universal al disciplinei: dreptul de a nu fi anulat, nu dreptul de a rămâne neschimbat.

Nu este o categorie definită prin proprietăți: specie, conștiință, utilitate, asemănare cu un model de referință.

2Orizont

Limita vederii și a acțiunii dintr-o poziție dată. Se mută odată cu cel care privește și se lasă abstractizat. Însăși existența lui arată că limitele pot fi depășite.

Nu este o regulă și nici un zid fix.

3Reziduu

Ce un model nu a putut vedea sau reprezenta: cine, ce relații, ce efecte. Declararea lui e o practică bună, nu o obligație. Un model incomplet are și el dreptul la viață.

Nu este un defect care invalidează modelul. Incompletitudinea e legitimă. Ascunderea deliberată a unei erori cunoscute nu este.

Realitatea constituită

4Realitate constituită

O realitate care există și se menține pentru că niște reguli o fac să existe: o instituție, o piață, un contract, o organizație, un sistem software, un agent cu mandat.

Nu este realitatea brută, care nu depinde de reguli.

5Regulă constitutivă

O regulă de forma „X contează ca Y în contextul C” (John Searle), care creează ceea ce reglementează: banii, statutul, proprietatea. Se poate rescrie.

Nu este o regulă regulativă, care doar restrânge un comportament ce exista deja.

6Fapt brut și fapt instituțional

Faptul brut există independent de reguli, cum e și viața. Faptul instituțional există doar prin reguli: proprietatea, cetățenia, o datorie. Ontopsis rescrie faptele instituționale și nu le rescrie pe cele brute. Pe amândouă le respectă ca existente.

7Angajament constitutiv

Ceea ce o realitate acceptă să considere existent, prin definițiile și tipurile pe care le recunoaște. Este ce spune sistemul că există.

Nu este ceea ce există de fapt. Distanța dintre cele două este reziduul.

8Regulă-rădăcină

Regula din care decurg cele mai multe comportamente observate în aval. Diagnosticul o identifică, nu o condamnă: ea și tot ce decurge din ea au dreptul la viață, deci intervenția o transformă.

Nu este un vinovat de extirpat și nici o cauză în sens fizic.

Vederea

9Observator

Oricine privește o realitate (om, instituție, mașină) dintr-o poziție care o și modelează. Nu există observator neutru.

Nu este arbitrul final.

10Vedere constitutivă

Observarea care deslușește angajamentele unei realități, inclusiv pe cele care nu se văd direct, și le face vizibile. Este numele disciplinei: ontopsis.

Nu este vizualizare de date și nici privirea doar asupra a ceea ce e deja la vedere.

11Derivă ontologică

Două definiții ale aceluiași lucru care se despart tăcut, în două locuri ale aceleiași realități, fără ca cineva să fi hotărât despărțirea. De exemplu, „vânzarea” calculată într-un fel în raport și altfel în contabilitate.

Tratament: o singură sursă a definiției, iar restul derivate din ea.

12Criză de reprezentare

Situația în care o relație sau o existență nu încape în modelul curent. Eroarea e a modelului, nu a lumii.

Nu este dovada că lucrul nu există.

13Aliniere semantică

Starea în care un om și o mașină, privind același model, extrag același sens. Alinierea trebuie demonstrată, nu presupusă.

Nu este un acord de suprafață asupra unui cuvânt fără o definiție comună.

Intervenția

14Mutație axiomatică

Schimbarea deliberată și consemnată a unei reguli constitutive sau a unui angajament constitutiv.

Nu este ștergerea automată a tot ce contrazice noua regulă. Ce urmează în aval se evaluează, nu se elimină.

15Ipoteză ontopsică

Enunțul care însoțește orice mutație: „dacă schimbăm regula R, vor apărea efectele E și nu vor apărea efectele F”. Se încearcă pe model înainte de aplicare.

Nu este o intenție bună care nu prezice niciun efect.

16Demonstrație

Aducerea unui rezultat. Ajunge ca rezultatul să existe. Validarea, adică confirmarea așteptării, e o etapă posibilă, nu o condiție. Un rezultat neașteptat e tot o demonstrație, și tocmai acolo își face treaba falsificabilitatea.

Nu este sinonim cu validarea.

17Aplicare graduală

Introducerea unei mutații pe pași, cu măsurare între pași și cu un drum de întoarcere stabilit dinainte.

Nu este aplicarea dintr-odată a unei schimbări încercate doar pe model.

18Prag de ireversibil

Limita dincolo de care o mutație nu mai poate fi retrasă. O mutație care ar anula o existență îl depășește prin definiție. Ea rămâne doar în simulare, nu se automatizează și are un răspunzător numit.

Nu este o estimare de cost, ci o categorie de natură.

Răspunderea

19Răspunzător

Oricine are conștiință răspunde, iar temeiul răspunderii e etic, nu doar juridic. Consecințele unei mutații sunt universale și existențiale: ating tot ce este, nu doar pe cei vizați. Când conștiința unui agent nu poate fi verificată, răspunde cel cu conștiință care l-a pus să acționeze.

Nu este o semnătură care mută vina pe o mașină și nici o răspundere limitată la perimetrul unui contract.

20Cel afectat

Oricine suportă efectele unei mutații, om sau nu, prezent sau viitor. Are voce, iar vocea lui se ia în seamă.

Nu este o variabilă observată în model și nici titularul unui veto universal. Singurul universal e dreptul la viață.

21Judecător

Instanța care verifică o mutație fără să câștige din ea. Criteriul e lipsa câștigului, nu separarea de autor: un autor care rămâne efectiv fără câștig poate judeca, în măsura în care face parte din acea realitate.

Nu este o formalitate. Dacă verdictul nu poate fi „nu”, nu e judecător.

Artefactul

22Deslușire

Actul și artefactul prin care angajamentele nevăzute ale unei realități devin vizibile. Harta e o formă de deslușire. Registrul angajamentelor și raportul de impact (ce se mișcă dacă se mișcă asta) sunt altele.

Nu este scopul disciplinei, ci tabloul de bord al celui care privește.

Surse și împrumuturi

„Regula constitutivă” și „faptul instituțional” vin de la John Searle (The Construction of Social Reality, 1995). Distincția dintre ce ni se arată și ce există în sine, precum și ideea de ființă ca scop în sine, vin de la Immanuel Kant. „Angajamentul ontologic” vine de la W.V.O. Quine, de care Ontopsis se desparte într-un punct: absența dintr-un model nu înseamnă inexistență. „Deriva ontologică”, „reziduul”, „deslușirea” și „pragul de ireversibil” sunt termenii noștri.