Întrebările unui decident
Întrebările pe care le-ai pune,cu răspunsuri directe.
Unde nu știm încă, scriem „nu încă”. Fiecare răspuns arată spre dovada lui.
Despre cifre
De ce nu folosesc direct ChatGPT sau Claude cu datele mele?
Un asistent general poate fi suficient atunci când nu ai nevoie de cifre verificabile. La Burebi, cifra o calculează codul, după regulile firmei tale; modelul AI recunoaște întrebarea și o formulează, dar nu ghicește ce înseamnă datele. Fiecare cifră arată de unde vine și ce nu cuprinde. Vezi un exemplu.
Am deja rapoarte și un instrument de BI. Ce schimbă Burebi?
Nu îl înlocuim. Burebi răspunde la întrebări pentru care nu ai construit încă un raport și spune când o definiție lipsește, în loc să ghicească. Comparații cu alte produse nu facem: concurența nu e măsurată de noi (vezi Dovezi).
Cine răspunde dacă o cifră iese greșită?
Definiția o dă firma, cu numele celui care o dă; interogarea o compune codul. Dacă o cifră iese greșit, jurnalul arată definiția și interogarea folosite, deci se vede unde s-a produs eroarea. Răspunderea contractuală se stabilește în contract. Corectitudinea față de un răspuns adjudecat de un om nu este încă măsurată pe scară largă; în pilot o măsurăm pe întrebările voastre.
Ce face Burebi când nu are o definiție?
Se abține și o spune, sau lucrează cu o ipoteză marcată ca atare. Ipoteza devine definiție a firmei doar după ce codul o validează, o rulează pe date și o compară cu o valoare verificată, iar un om o confirmă. Cum funcționează, pas cu pas.
Despre date și securitate
Datele mele pleacă undeva?
Baza, graful de cunoștințe, definițiile, jurnalul și secretele stau pe mașina ta. Pentru un răspuns, modelul AI (Claude, de la Anthropic) primește întrebarea, contextul necesar și rezultatul deja calculat. Baza și definițiile nu se copiază la el. Pe serverele noastre nu stă nicio dată a clientului, în configurația de producție de azi. Schema completă.
Ce poate face Burebi în ERP-ul nostru?
În ERP doar adaugă, cu confirmare la fiecare rulare și un utilizator dedicat, cu drepturi explicite. Scrierile în ERP rămân permanent la aprobarea omului.
Aveți certificări (ISO 27001, SOC 2)?
Nu. Produsul nu are nicio certificare, iar noi nu le invocăm. Ce avem în loc, și poți verifica: fiecare afirmație de pe site cu data și temeiul ei, jurnalul de audit pe fiecare schimbare și schema datelor, în Securitate și date.
Despre pilot, preț și continuitate
Cât durează până merge și ce cere de la noi?
Pilotul durează 4 săptămâni, pe o stație a firmei. Cere o persoană de contact (aproximativ 2 ore pe săptămână) și un utilizator ERP de citire creat de IT-ul vostru. Instalarea o facem noi, împreună cu IT-ul vostru. Pilotul pe scurt.
Cât costă de fapt?
În pilot nu se percepe taxă de licență; modelul AI se plătește la consum și se vede pe proiect. Contractul de după pilot e individual: orientativ, cât un salariu minim pe economie pe lună. Cum se stabilește prețul.
Și dacă furnizorul modelului AI schimbă prețul sau termenii?
Burebi depinde azi de un furnizor de model AI (Claude, de la Anthropic). Costul fiecărui tur se vede pe proiect, deci o schimbare se vede imediat. Prețul public al modelului folosit, Haiku 5.5, este de $0,10 / $0,50 per milion de tokeni (intrare / ieșire) pentru cereri de până la 100.000 de tokeni; peste prag, $0,50 / $2,50 (claude.com/pricing, verificat la 17.10.2026).
Și dacă voi dispăreți?
Baza, graful de cunoștințe și definițiile sunt pe mașina voastră de la început. Ce nu este încă definit: cine vă ține suportul și actualizările dacă noi încetăm. Se stabilește în contract, înainte de semnare.
Merge cu ERP-ul meu?
Azi, pilotul începe doar pe baze de date Oracle. Pentru alt ERP nu putem începe încă. Spune-ne ce folosești: asta ne arată ce construim după.
Mai are cineva Burebi?
Azi, Burebi lucrează în producție la un singur client.
Ce nu face încă Burebi
- Nu are un instalator pentru o mașină nouă.
- Rulează azi pe baze de date Oracle.
- Poșta și conlucrarea în echipă nu sunt legate de servere reale.
- Centrala (consola stațiilor unei firme) rulează azi local; punerea ei pe rețeaua firmei nu este decisă.
- Corectitudinea față de un răspuns adjudecat de un om nu este încă măsurată pe scară largă.
Lista completă, cu data fiecărei limite, este în Dovezi.